Terapia este un proces profund, intim, pe care îl faci pentru tine. Este un angajament pe care îl iei față de tine, un act de grijă, chiar de iubire de sine.
La baza acestui proces se află adevărul – uneori greu de privit, alteori greu de dus singur. De multe ori ne ascundem de el. Alteori îl evităm. Dar, la un moment dat, adevărul devine inevitabil.
Căutăm împreună nu doar adevărul, ci și sensul. Pentru că, de multe ori, suferința apare tocmai atunci când lucrurile par să-și fi pierdut sensul. Iar procesul terapeutic este, printre altele, și o căutare a sensului tău personal.
Cred în ceea ce fac pentru că am trecut și eu, la rândul meu, printr-un process terapeutic. Știu ce poate însemna pentru tine – știu cum se simte când, în sfârșit, cineva te ascultă și te și aude cu adevărat.
Terapia pe care o practic are la bază conceptele clasice ale psihanalizei: inconștientul, conflictele interne, compulsia la repetiție. Dar abordarea pe care o prefer este relațională – pentru că viața noastră psihică prinde formă în relații. În relațiile importante din trecut sau din prezent și în relația ta cu tine. De aceea îi facem loc și în relația care se creează aici, între noi.
Relația terapeutică este spațiul în care putem observa și înțelege împreună acele tipare, convingeri sau conflicte care te-au însoțit mult timp. Este un cadru în care vom căuta împreună adevărul și sensul – și vom căuta să le înțelegem, să le conținem, să le digerăm.
Tot ceea ce vorbim în cabinet rămâne între noi. Discreția și confidențialitatea nu sunt doar reguli, ci sunt parte din spațiul de siguranță pe care îl construim împreună.
Psihanaliza este o „cură prin dialog”. Nu există pași universali, teme sau soluții standard. Fiecare proces este unic, așa cum ești și tu.